M-am schimbat

  
M-am schimbat. M-a schimbat viaţa, m-au schimbat dezamăgirile, m-au schimbat ploile reci din nopţile fierbinţi de vară, m-au schimbat nopţile goale din iernile reci, m-am schimbat. Mă caut şi mi-e tot mai greu să mă regăsesc.

Şi caut, tot caut părţi din mine, nici nu mai ştiu pe unde le-am pierdut. Probabil că o parte din sufletul meu, cu suspine, cu euforie, cu promisiuni, a rămas acolo, acolo la tine. Şi de atunci am mai pierdut prin buzunarele rupte ale vieţii câte o parte din mine.
Oftez şi o fac atât de tare încât mă doare pieptul. Am capul plecat şi un suflet lipsit de întreg. Nici răsăritul nu mai are aceeaşi strălucire şi nici apusul nu se mai stinge la fel. Şi m-ai stins tu. M-ai stins când ardeam mai tare decât am ars vreodată, m-ai stins cu picături grele de minciună şi m-ai aprins din nou cu stropi de amăgire. 

Am crezut în tine ca un copil inocent, am zburdat pe pajişti cu emoţii, cu fluturi şi stele aprinse în priviri. 

Şi te-am iubit, te-am iubit din prima secundă în care m-ai mângâiat cu privirea, te-am iubit şi mai mult când m-ai prins de mână. Ţi-am iubit bătăile inimii când capul mi-l aşezam pe pieptu-ţi. Te-am iubit cu fiecare centimetru de piele şi te-am adorat ca o fecioară ce iubeşte pentru întâia oară. 

Mi-ai dat aripi colorate cu iubire şi speranţe şi-am zburat, am zburat până la stele şi-napoi. Şi tot tu mi le-ai tăiat cu minciună, iar demonii mi-au furat mişeleşte sufletul. Nesiguranţa m-a prins strâns în braţe, iar teama mi-a furat liniştea.

 Şi m-am schimbat, m-am pierdut undeva între iubire şi minciuni. M-am zbătut, m-am luptat cu demonii nesiguranţei, m-am luptat cu mine, şi totuşi m-am pierdut. E gheaţă peste o inimă totuşi fierbinte. E rece într-un suflet care se zbate să fie din nou întreg…  M-apasă lipsa ta, m-apasă şi mai mult veninul demonului neîncrederii. M-am schimbat, m-a schimbat plânsul, m-a schimbat râsul şi m-a răpit minciuna…

***pentru toate femeile care s-au schimbat…

Toamna unui început cu stele în ochi și vise prinse-n pumni (partea a II-a)

 

De dincolo de perdelele îngălbenite de arșița verii, o siluetă pierdută-n adierile vântului începe să prindă contur. Fata cu ochii de stele privește printre frunzele care dansează haotic în fața ei. Se apropie timid și stelele din priviri îi strălucesc din ce în ce mai tare. Își ține în pumni colțul rochiei și oftează apăsat.

– Tu cine ești, îi spune cu vocea aproape stinsă.

Sunt eu, Începutul! La noapte te invit la un zbor în înconjur de Lună. Eu îmi voi lustrui solzii de pe aripi și spate în pasteluri de natură ce moare frumos, știind că va fi din nou verde, peste o iarnă și peste poate… Mi-ar plăcea să ai aripi de sidef azuriu și de mătase șoptită, peste ale căror reflexii să găsesc, zgribulită, căldura din negrul ochilor tăi… și setea-ți de primăvară eternă, încă neostoită.

Asta ești. O sete de primăvară eternă. Neîmplinită și încă neostoită. Știu că ești prietenă cu toamna pentru că te-ai născut cu ea în ochi și în suflet și ruginiul din frunze îți dă fiori.

Se strâng fluturii în jurul lor și pașii le sunt tot mai aproape. O prinde de mână și-i șoptește încet.

Ai trăit, ca și mine, stingerea înaintea înmuguririi. Și suferința, înaintea iubirii. De aceea îți spun, soarbe prin degete ale toamnei culori și bucură universul, în marte, cu buze din petale de flori.

Și cu focul din ochii-ți, inuman de vii, ce tulbură până și esența simțirii…

 

Omul: Actul 1 – Iubirea

Esti prea strain de ea sau poate, de ce nu, poate, prea ocupat pentru ea, pentru iubire. Si totusi, o plangi pe la colturi si iti stergi lacrimile de crocodil pe o margine de amintiri.

Privesti cu jind la altii care-si cresc fluturii euforiei, cei care tranforma planurile in realitate si pun mai presus de orice, iubirea. Si umbli, toooot umbli hai-hui si cauti ramasite prin gunoaiele altora… cine stie ?! Poate, poate, e ceva si pentru tine. Si gasesti… si te guduri ca un catel la un castron plin cu mancare. Si parca nici nu-ti pasa ca ambalajul restului tau e rupt… ca parca nici gustul nu e la fel, dar il iei. Il prinzi cu mainile amandoua, inchizi ochii, si tragi in pieptul tau obosit mirosul ieftin al unui amor terfelit.

Si apoi?! Apoi, te duci acasa si te ascunzi in vizuina ta. Acolo, acolo in singuratatea camerei iti lingi ranile si-ti spui ca e nedrept ce ti se-ntampla.

Te asezi in patul tau pe care pastrezi in fiecare noapte doua perne, nu una. Chiar daca tu, peste noapte, iti strangi genunchii la piept si tragi sub obrazul fierbinte de atatea lacrimi, un coltisor de perna. Oftezi lung si speri ca poate maine sa te gaseasca ea, da, da … ea, iubirea aceea curata care sa te aduca la viata, sa faca sa-ti curga prin vene dorinta, speranta si sa-ti puna in priviri filmul viitorului.

Eh, uite, vine din nou dimineata si soarele te trezeste intr-o alta banala zi. Si se intampla. Te-mpiedici de ea si mai sa-ti rupi coatele caci nu-ti mai iei ochii de la ea. E acolo, ai asteptat-o atat … ai si cautat-o aiurea si da, ti-ai luat si gandul de la ea intr-o vreme, dar poftim! Acum, te-a gasit ea.

Si o iei ca un hot si fugi cu ea. O tii strans in brate ca nu vrei nici in ruptul capului sa o pierzi. O duci acolo unde lumea nu o vede si o tii pentru tine. Te hraneste, iti pune stele in ochi si-ti face inima sa bata si mai tare in piept. Si parca si ridurile, de la atata incruntare, s-au ascuns in spatele zambetului scolaresc.

… Fraiere, nici nu stiai ca poti sa mai faci asta, asa-i? Si vin stele de gheata peste voi, s-apoi ghioceii-s la colt de strada
si apuci sa gusti ciresele coapte tot cu ea … Si apoi ce faci?

Prostule! A strigat cat a tinut-o pieptul plin de dragoste si te-a lovit de atatea ori cu pumnii ei plini de vise si tu? Erai prea ocupat pentru ea, prea surd sa o auzi, prea prins de mizeria societatii.

Intoarce-te! O vezi?! E acolo, inca mai e incapatanata ca o adolescenta sa te faca sa vezi. Isi mai tine in pumni visul sfasiat… De ce stai? Pune-i un pansament cu sinceritate, bandajeaz-o cu promisiuni de care sa nu mai uiti si ia-i visul ei ( a fost si al tau, mai stii? ) si transforma-l intr-un curcubeu.

Let’s talk about men …

Unii dintre voi veti spune, probabil, citind acest post, ca e o gandire “de moda veche”. Poate ca asa e … dar aceasta “moda veche” are farmecul ei. Observ tot mai des ca atunci cand vine vorba de relatii de cuplu, de felul in care femeile sunt cucerite, lucrurile sunt saracacioase in gesturi, in atitudine.

Cu cat e mai simplu pentru ei, barbatii, cu atat mai bine! Putini sunt cei care isi pun neuronii si farmecele in functiune atunci cand vine vorba de a cuceri o femeie.

E drept, nu este doar vina lor dar si a acelora dintre femei care fac in asa fel incat sa fie foarte usor pentru ei sa le aiba.

Nu intru in categoria “cercetatorii americani” dar e suficient sa acorzi atentie si, daca esti un bun observator, sa vezi realitatea despre care am ales sa vorbesc aici.

Pornind de la gesturi marunte, dar care fac diferenta, barbatii au devenit, in mare parte superficiali.

Putini sunt cei care mai pun in practica bunele maniere chiar si atunci cand vine vorba de cine intra sau iese primul dintr-o locatie. Sau … cati barbatii se mai dau jos din masina ca sa deschida portiera femeii din dreapta lui ?! Sunt si exceptii, asa-i. Iar pentru acele exceptii, toata aprecierea mea.

O femeie inteligenta va sti cum sa atraga atentia barbatului pe care il place. Nu sunt adepta acelora care nu misca un deget si care asteapta ca doar el sa faca un pas. Cand stii ce vrei, actionezi insa asta nu inseamna ca din acel moment este doar jocul ei.

Odata ce distanta s-a scurtat intre el si ea si interesul e viu din partea amandurora, unii dintre “distinsii domni” isi dau cu stangul in dreptul.

Femeile, oricat de puternice si dure ar parea au nevoie de atentie. Si, din pacate, barbatii sunt tot mai saraci la capitolul cucerit sau poate ca sunt tot mai incapabili de stabilitate.

Putini sunt cei care mai vin cu flori la intalnire (si aici ii excludem pe liceeni si studenti care, probabil, au inca sufletul curat si mintea brici) sau care fac o invitatie la o cina intr-un restaurant sau care surprind; chiar si cu un buchet de flori trimis prin curier la job-ul femeii care le-a aprins pamantul sub picioare. Asteapta, in schimb, aproape de fiecare data tandrete si ambele fete ale ei – bad and good girl ca si cum totul li s-ar cuveni.  Iar daca nu le iese atunci e clar, EA e de vina.

Femeile nu functioneaza toate pe acelasi limbaj insa e simplu sa le intelegi cata vreme le acorzi atentie. Nu este suficient sa auzi, e nevoie sa auzi. Iar romantismul si gesturile de gentleman nu s-au demodat pentru femei …

Doi

In seara asta mi-am propus sa scriu despre barbati si femei … despre relatii. In ultima vreme mi s-a intamplat sa surprind in metrou, la iesirile in oras sau in diverse ocazii, cupluri in certuri. Femei dezamagite, barbati care si-au pierdut rabdarea sad ea explicatii.

Cred ca multi dintre noi au devenit tot mai sperficiali cand vine vorba de relatii, visam la cai verzi pe pereti insa atunci cand intram intr-o relatie ne incurcam singuri. Si unii si altii, femei sau barbati, au tendinta de a transforma o cearta banala intr-o bomba cu ceas sau mai grav intr-un camp de lupta. Sunt situatii cand acest lucru se intampla din ambele parti, la fel cum se intampla ca doar unul sa dea cu piciorul in balta.

Orgoliul de multe ori exagerat, teama de nu fi mai prejos decat celalalt sau incapatanarea nejustificata fac de cele mai multe ori sa stinga scanteile sau chiar iubiri aprinse.  Picatura cu picatura, reactiile, remarcile isi pun amprenta asupra celui mai … sensibil dintr-o relatie.

Chiar daca ma repet, am sa spun asta: ascultam dar prea putini auzim ce are de spus partenerul iar asta este un lucru esential intr-o relatie. Comunicarea ca si sexul au rolul lor bine stabilit in relatia de cuplu. Se intampla ca atunci cand el sau ea initiaza o discutie pentru a rezolva X problema aparuta, celalalt sa spuna “pas” pentru ca nu are chef, pentru ca nu poate sustine discutia si motivele pot continua.

Gresit, e indicat ca fiecare problema sa fie discutata cu armele jos … o relatie de cuplu nu e un razboi. Da, intr-o relatie se fac si compromisuri insa atentie! E nevoie de un echilibru …

Mai mult, e foarte important ca intr-o relatie sa poti fi tu. Vei obosi daca vei juca un rol sau poti fi prins pe picior gresit si atunci pierzi tot ce ai construit …

Eu cred ca o relatie e ca un joc de puzzle unde daca piesele nu se potrivesc, imaginea nu poate fi completa asa cum se intampla si daca vreuna dintre piese se pierde.

TO BE CONTINUU

STRAINUL DIN OGLINDA

Se-ntampla sa ne trezim intr-o dimineata, sa ne uitam in oglinda si sa ne dam seama ca nu mai recunoastem persoana pe care o vedem. Si chiar daca in prima faza avem impresia ca e de la aburul apei ne dam seama rapid ca era doar o amagire. Intamplarile ne schimba si uneori ne marcheaza pentru totdeauna. E drept, ideal ar fi doar sa ne schimbe pe moment  dar nu intotdeauna suntem atat de norocosi. S-ar putea spune ca vorbesc mult si fara esenta. Nu, nu va grabiti. E doar o descriere in care stiu ca se regasesc multi. Ce ne face sa ne schimbam sis a uitam de copilul din noi? Deceptiile in dragoste, lipsa de recunoastere a calitatilor din partea parintilor, a prietenilor, dezamagirea din partea oamenilor cu care intram in contact, cu alte cuvinte.

Sa luam o situatie. De exemplu, dezamagirea din relatia de cuplu. Cand pierzi iti spui tie, ca un luptator adevarat (cand de fapt esti doar un pescarus ranit) ca n-ai sa mai iubesti, pana aici a fost. Te scuturi de praf si te hotarasti sa te transformi in ceva…intangibil. Iti ridici cate un scut si realizezi intr-o zi ca scuturile tale sunt prea multe. S-atunci te-ntorci si te uiti in oglinda. Da, ce vezi e opera ta.

Dezamagirea si nemultumirea te fac sa reactionezi si cu cei din jur. Esti usor irascibil, iti pierzi rabdarea uneori si poate alteori nu ai chef de glume. E drept, oamenii care te stiu cum esti vad dincolo de scuturile tale dar unii s-ar putea sa nu-ti vada ranile sau incercarile tale de a le vindeca. Atunci iti pare si mai greu si fugi, fugi cat te tin picioarele, te ascunzi intr-o vizuina a mintii si a sufletului si astepti…astepti sa te regasesti.

Nu e usor, n-ai decat sa iti faci iluzii ca e usor. Ca daca vei zambi larg sau vei iesi la o bere cu pretenii o sa iti treaca. Nu, e nevoie de timp.

Dar cel mai important este ca fiecare om are capacitatea de a se regasi. Noi, oamenii, avem in sange tendinta de a iubi, de a iubi chiar daca am suferit din dragoste, chiar daca am suferit dupa moartea cuiva. Tindem sa iubim din nou.  O facem din disperare de a face mai putin dureroase ranile sau pur si simplu pentru ca sufletul mai are inca multe de oferit.

Avem puterea sa o luam de la capat daca ne dam o sansa…numai ca sansa asta si noile iubiri nu trebuie sa se transforme in obsesie, de teama unei posibile, viitoare, dezamagiri.

N-ar strica, ca atunci cand nu mai recunosti omul din oglinda, sa incepi sa-ti readuni prietenii. Prietenii care nu te judeca, care te asculta si te prind de mana cand simt ca aluneci.

Seara, aseaza-ti capul pe perna, respira adanc si inchide ochii. Lasa gandurile pline de dezamagiri sa se piarda si fa loc celor calde, adu-ti aminte de copilarie (in cea mai mare parte din cazuri atunci a fost pentru noi fericirea pura) , adu-ti aminte de ce iti place sa faci, ce te face sa zambesti si lasa-te din nou descoperit(a).

S-aveti sufletul frumos!  

Toamna unui început cu stele în ochi și vise strânse-n pumni (partea 1)

Soarele răsare dincolo de perdelele îngălbenite de arşiţa verii. Mirosul de migdale amărui îi dezmiardă simţurile, iar pleoapele i se deschid lent.

Prinsă la jumătatea drumului dintre vis şi realitate, fata cu ochii de stele îşi întoarce chipul spre răsărit. Buclele negre îi acoperă buzele ca şi cum ar vrea să i le pecetluiască iar umerii goi se lasă mângâiaţi de adierea vântului care intră tiptil, asemenea unui copil jucăuş, pe fereastra pe jumătate întredeschisă.

Tălpile ei goale păşesc timid pe podeaua „tapetată” cu amintiri. Se-ndreaptă spre fereastra care o-ntoarce în trecut și ochii mari privesc haotic în zare. De dincolo de geamul prăfuit, aerul rece o izbește în piept.

Întinde o mână și prinde în palmă o frunză aurie căzută din bolul amintirilor. Firavă și totuși puternică, frunza își spune povestea în mâna fetei cu ochii de stele…o poveste cu soare, fulgere și ploi reci.

Dezgolită de povești în palma ei, frunza se lasă furată de dansul vântului la început de toamnă iar fata cu ochii de stele îi poartă acum povestea. Rochia albă îi acoperă trupul subțire ca și cum ar prinde-o într-o îmbrățișare. Îi încălzește pieptul înghețat de vreme, mânecile îi mângâie brațele lungi iar picioarele se pierd printre falduri ca într-o mare învolburată aproape de miezul unei nopți de vară.

Pașii ei plutesc, plutesc încet iar ochii caută ieșirea. Adierea o cheamă ca un adolescent îndrăgostit pentru prima dată, iar cerul tânjește s-o privească.

Rochia albă se agață în cutia cu vise aruncată într-un colț prăfuit. Fata cu ochii de stele deschide cutia și scoate din ea visele nescrise. Pașii o poartă acum tot mai aproape de ieșire, de poarta către un nou început și nimic nu pare s-o oprească din drum. Ține în pumni visele, în ochi stelele mai aprinse ca oricând iar pe buze tăcerea.

Vântul o prinde de mijloc, soarele îi mângâie părul iar cerul îi luminează fața…e toamna unui nou început cu stele în ochi și vise strânse-n pumni.

Tabloul indragostitilor

Undeva, departe de goliciunea miilor de suflete din jur, doua priviri se intersecteaza ca intr-un dans. El, o priveste cu ochii calzi si blanzi si-i spune din sclipiri povestea unei inimi secatuite de asteptare.

Ea, fata cu parul negru, in care vantul se joaca asemenea unui barbat indragostit, se apropie stinghera, atrasa de ochii in care se oglindeste. Are sufletul zdrentuit si prafuit de cautari, de iluzii pierdute, dar totusi o parte din ea pulseaza asemenea inimii unui bebelus in pantecele mamei…

…drumurile se deschid, iar piedicile se pierd in fata dorintei… asa ajunge la el. Cele doua priviri sunt acum atat de aproape. Trupurile incep sa prinda contur iar bratele lor incep sa se intinda insetate unele spre celelalte. Gheata din mainile ei se topeste-n atingerea lui.

…se simt, si fluturi colorati roiesc in jurul lor. Imprejurimile se transforma intr-un camp verde fara margini pe care mii de lalele inghesuite se apleaca, in jurul lor, asemenea unor regi.

Buzele ei sunt de un rosu viu si pline de dorinta. Ea, isi aseaza capul pe pieptul lui iar el se lasa purtat de vraja care-i uneste. Ii atinge buzele cu degetele lungi, temator sa nu fie doar un vis… o atinge si o priveste asa cum soarele priveste cerul in diminetile fara nori.

Privirile care s-au regasit se pierd apoi intr-un sarut nesfarsit…. to be continue…

2010 -activitatea blogului. Vă mulţumesc tuturor!

The stats helper monkeys at WordPress.com mulled over how this blog did in 2010, and here’s a high level summary of its overall blog health:

The Blog-Health-o-Meter™ reads Wow.

Crunchy numbers

A Boeing 747-400 passenger jet can hold 416 passengers. This blog was viewed about 4,100 times in 2010. That’s about 10 full 747s.

 

In 2010, there were 42 new posts, growing the total archive of this blog to 82 posts. There were 38 pictures uploaded, taking up a total of 20mb. That’s about 3 pictures per month.

The busiest day of the year was May 26th with 95 views. The most popular post that day was Am cucerit cerul….

Where did they come from?

The top referring sites in 2010 were pepimustateanu.blogspot.com, focsipara.blogspot.com, joker-giurgiu.blogspot.com, neogen.ro, and mail.yahoo.com.

Some visitors came searching, mostly for ionel hanga, oana alexandru, rasarit, adevarul de seara giurgiu, and alexandru oana.

Attractions in 2010

These are the posts and pages that got the most views in 2010.

1

Am cucerit cerul… May 2010
4 comments

2

Adrenalina April 2010
1 comment

3

Adevărul de seară, primit cu entuziasm la Giurgiu September 2010
2 comments

4

Marius Bodochi la Giurgiu September 2010
2 comments and 1 Like on WordPress.com,

5

atitudine June 2010
9 comments

flori

nu-i aşa că-s frumoase?….